Linia fină dintre decență și vulgaritate

 


Cu toate vrem ca atunci când ieșim în oraș să fim admirate și observate de către ceilalți, însă modul în care ne îmbrăcăm sau mai bine spus în care combinăm articolele vestimentare, poate să depășească uneori linia fină dintre decență și vulgaritate.

Materialul din care este confecționat articolul, dimensiunea sa, încălțămintea foarte împopoțonată sau poate chiar și o culoare stridentă, sunt doar câteva dintre elementele unui stil vestimentar care ne pot aduce titlul de “vulgară”.

Așadar, orice femeie care nu dorește să fie judecată greșit după felul în care iasă în societate, ar trebui să țină cont de modul în care va combina următoarele elemente vestimentare în vogă:

 1.Pantalonii de piele

Aceștia sunt un articol vestimentar foarte sexy și la modă, care ne pun în evidență formele, însă trebuie să avem grijă atunci când îi asortăm cu alte haine. Nu putem să-i purtăm cu o geacă din piele pentru a nu da senzația de “motociclist” și nici cu o bustieră sau un top crop sexy pentru a nu atrage un look vulgar.
O ținută “cuminte și perfectă” pentru acest tip de pantaloni ar fi un sacou supradimensionat sau o cămașă casual. 

2.Fustele mini

Fustele mini pot să construiască o ținută demnă de admirație sau pot să distrugă complet o apariție. Pentru a evita un look vulgar, acestea nu pot fi purtate cu o bluză decoltată, fie că este vorba despre un decolteu în față sau în spate. Mai mult decât atât, dimensiunea fustei trebuie să fie una decentă pentru a nu da senzația de “prea sexy”. 
Atunci când alegem să purtăm o fustă mini trebuie să avem o atitudine încrezătoare și elegantă, iar atenția noastră trebuie să fie la modul în care mergem sau ne așezăm.

3.Bluze cu decolteul “adânc”

O femeie “fină” nu va purta niciodată bluze foarte mulate cu un decolteu extrem de generos și mai mult decât atât, acest timp de bluză nu trebuie asortată niciodată cu pantalonii de piele, fustele mini sau pantalonii scurți.

4. Pantofii cu toc înalt

Pantofii cu toc au inspirat mereu eleganță și rafinament, oferindu-ne o atitudine impunătoare. Este bine de știut faptul că putem să reușim orice ne propunem atunci când la îndemână avem o pereche potrivită de pantofi, însă trebuie să fim mereu atente la dimensiunea tocului pentru a nu o da în vulgaritate. 


Pe langă faptul că ne va fi comod să-i încălțăm, pantofii cu un toc mediu pot fi mereu o opțiune bună pentru o femeie elegantă și decentă.

autor: Iulia Albei