Se spune că oamenii atrag ceea ce gândesc. Dacă au o gândire pozitivă, mereu vor atrage lucrurile pozitive de partea lor, iar dacă au o gândire negativă, mereu vor atrage lucrurile negative de partea lor.
Pentru a ne păstra starea bună de spirit, trebuie să fim atente și la ce haine purtăm pentru că, la fel ca și gândirea, vestimentația noastră poate să atragă lucrurile bune sau rele de partea noastră. Vestimentația femeilor trebuie să fie una pozitivă, colorată, plină de viață, care să o diferențieze de bărbat și să-i ofere o stare de bine.
Așadar, în cele ce urmează, vom prezenta câteva culori pe care fiecare femeie ar trebui să le poarte, mai ales în acest anotimp frumos al renașterii:
1.ROȘU
Roșu este o culoare pozitivă, o culoare caldă care de cele mai multe ori este asociată cu iubirea, iar femeile care poartă haine care au această culoare, sunt asociate cu femeile sexy, puternice și independente.
2.ALBAlbul este văzut ca fiind un simbol al purității, păcii și a liniștii sufletești. Femeile care poartă haine de această culoare pot fi catalogate drept femei îndrăznețe, deoarece dacă ar fi să ne gândim la câteva reguli de bază în vestimentație, hainele care au această culoare ne pot face să părem “mai plinuțe”.
3.GALBEN
Galben este culoarea anului 2021, dar se poartă și în acest an, fiind o culoare mereu la modă. Dacă te îmbraci cu haine de acest fel, nu vei da greș niciodată.
4.VERDE
Verde este culoarea modei din acest an, fiind o culoare care simbolizează viața și renașterea. Cu o rochie de culoarea verde sau poate chiar cu un sacou, vei da mereu o senzație de bine oamenilor din jurul tău.
5.GRIHainele de culoare gri, pe lângă faptul că dau senzația de pozitivitate, ele pot fi purtate atât în timpul iernii, cât și în timpul verii.
6.NEGRU
Da, această culoare poate fi un exemplu de “așa nu”, deoarece este o culoare negativă, sobră, o culoare de doliu. Hainele de această culoare pot fi însă și sexy sau feminine, mai ales dacă aplicăm o regulă de bază a vestimentației și anume: să fie combinate cu o pată de culoare. Mai mult decât atât, se spune că negrul subțiază.
autor: Iulia Albei