Cum asortam culorile la îmbracaminte?

Hainele pe care le purtăm nu pot fi asortate la întâmplare! Acest lucru se face, respectând anumite reguli. Este felul în care vom ieși mai bine în evidență și felul în care putem atrage mai multe priviri.

Ce este roata culorilor?

În anul 1666 Isac Newton a conceput roata culorilor. Inițial, scopul ei a fost unul științific, însă, după o anumită perioadă de timp, aceasta a fost folosită și în domenii precum modă și pictură.

Roata culorilor a fost concepută pornind de la următorul lucru: Newton a observat că lumina, cu ajutorul unei prisme, se descompune într-un spectru de culori. Aceste culori au fost aranjate apoi de el, sub forma unui cerc colorat.

Roata culorilor conține culori primare, secundare și terțiare.

Care sunt culorile primare?

Le veți retine foarte ușor: roșu, galben și albastru. Deoarece sunt culori foarte puternice, nu pot fi asortate între ele. Cele mai interesante haine vor fi cele care vor conține o singură culoare principală. Acestea vor atrage cele mai multe priviri.

Care sunt culorile secundare?

Culorile secundare sunt rezultatul combinației dintre două culori primare. Portocaliul este combinația dintre roșu și galben, verdele rezultă din galben și albastru, iar violetul rezultă din albastru și roșu. Sunt culori puternice, de asemenea și sunt potrivite pentru ținutele evenimentelor speciale.



Ce sunt culorile terțiare?

Este categoria care include cele mai multe categorii. Se obțin prin combinarea mai multor culori: două culori secundare sau o culoare primară și o culoare secundară. Astfel de nuanțe sunt potrivite pentru ținute de seară relaxante sau pentru o zi aglomerată la birou.

Pentru ca să obțineți un contrast de efecte, care va fi în mod sigur și apreciat de celelalte persoane, asortarea culorilor hainelor trebuie să fie realizată prin asocierea nuanțelor situate în cadrane opuse (este vorba despre cadranele cercului cromatic!).

Cele 3 perechi principale de culori complementare sunt următoarele: roșu și verde, galben și violet și albastru și portocaliu.

De asemenea, stiliștii recomandă să evitați următoarele combinații de culori: negru și maro, verde și roșu, gri și maro, negru și albastru.